Testimonial Moise Madalina

Pentru ca îmi place foarte mult să mă implic in proiecte școlare si extrașcolare, profesorii mei de specialitate mi-au recomandat acest proiect de punere in practica a cunoștințelor teoretice pe care le-am acumulat de alungul anilor, în acest domeniu al afacerilor. „Invaţa cu noi sa devii antrenor! ” , numele acestui proiect, mi s-a părut foarte interesant si m-a făcut sa accept.

Așa am inceput sa mă interesez din ce in ce mai mult despre acest proiect, consultand pliantul pe care ni l-au oferit profesorii coordonatori .

Am aflat ulterior, un detaliu foarte important pentru continuarea proiectului, despre faptul ca avem nevoie de o firmă reală pentru a vedea cu adevărat activitatea din cadrul acesteia, gasind într-un final o firmă care sa ne sprijine pe toată durata proiectului.

Fiind foarte hotărâți in ce domeniu vom aplica, eu, împreună cu colegii mei ne-am îndreptat catre o firmă „mama ” cu specific floral. Pentru ca iubim florile, natura si tot ce ne înconjoara, dar si pentru faptul că o floare poate face ziua mai frumoasa oricui.

Imi doresc să mă dezvolt din ce in ce mai mult, în acest domeniu al afacerilor. Profesorii ne-au îndrumat şi ne vor îndruma in continuare pentru a ne crea un viitor strălucit.

Moise Georgiana – Mădălina

Colegiul Economic Buzău

Director Comercial FE SUN FLOWER SRL